Judecata de Acum - episodul 100

Sortie:

La micuțul nostru jubileu - am ajuns la o sută de judecăți, oameni buni, vă mulțumim! - n-am avut vreun „platouaș” special, ci eternele tâmpenii ale acelorași nimeni în drum cu galoane de oameni de stat. S-au întrecut pe ei înșiși, totuși, zilele din urmă, căci, de pildă, în plină gravă a profesorilor din preuniversitar, în cea mai aprigă zi a grevei de până acum, președintele-mediator s-a fotografiat cu copii de școală care nu fac școală, în timp ce profesorii greviști blocau centrul Bucureștiului într-un protest spontan.
Ba chiar nepotrivitul președinte Iohannis a încercat și o glumă cel puțin la fel de nepotrivită, făcând, practic, mișto de greva care paralizează de o săptămână educația românească.
Asta după ce calificase acea impertinentă ofertă a guvernului de acordare a unor vouchere Gabi Firea style pentru profesori drept pași înainte în rezolvarea conflictului de muncă din Educație ajuns în fază terminală.
Tot în zilele în care educația fierbe din cauza grevei profesorilor, o instituție profund nedemnă de literele care-i stau în nume, Consiliul Național de Etică, aflat în coordonarea speranței liberale Burduja de la Cercetare și Digitalizare, s-a apucat să-l spele pe plagiatorul Bode de la Interne. Un demers aproape sfidător, pe care l-am luat la judecat la detaliu pentru că arată scandalos.
În tot acest timp, rotația cadrelor PNLSD la guvern, care părea unicul scop al establishmentului până astăzi la prânz, pare pusă pe pauză de același președinte absent.
Astfel că, la închiderea ediției cu numărul 100 a Judecății, nu avem nici măcar bucuria că ediția următoare - care, apropos, va fi marți în loc de joi, pentru că vine o nouă mare punte! - ne-ar putea prinde fără Ciucă premier.
Sigur, probabil cu Ciolacu în locul lui, dar măcar mai schimbam personajele.
Până una-alta, prima sută de Judecăți a fost grea, dar frumoasă. Vă mulțumim tuturor pentru că ne-ați fost alături și pornim voinicește spre a doua.
Mulțumim!
---------------------------------------------------------------------- 
Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate. 
---------------------------------------------------------------------- 
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Judecata de Acum - episodul 100

Titre
Judecata de Acum - episodul 100
Copyright
Sortie

flashback