Judecata de Acum, episodul 90

Sortie:

În ediția de săptămâna asta, printre multe peripeții tehnice, am încercat să discutăm despre cea mai recentă tentativă de imixtiune a Bisericii Ortodoxe Române în poate cel mai important aspect din viața statului laic România: educația. Carevasăzică, o entitate organizată medieval cere, prin câteva chestiuni punctuale, o întărire a relației și-așa prea strânsă pe care o are cu statul în chestiunea vitală a educației. 
Am disecat, punct cu punct, cererea BOR, care a fost confortabil secondată în solicitări și de celelalte culte recunoscute în România, dar mai ales am explicat ce se ascunde în spatele fiecăreia dintre doleanțe: o extindere a influenței clerului asupra vieții cetății.
Cetate care și-așa nu se simte prea bine: între liberali - partidul care a dat președintele și premierul în funcție, să nu uităm - se ascut săbii și se uneltește răscoală împotriva Tătucului de la Cotroceni. Se aruncă acuzații de putinism, deși mai potrivite ar fi acelea de puȚinism. 
În timp ce în PNL se pregătește încleștarea, o tânără speranță liberală stă și calculează, dar la vedere ne ia ochii cu oglinda Ion. Este vorba, firește, de ministrul Burduja de la digitalizare, poate ultimul român care se încumetă - cu un tupeu uriaș, demn de o cauză mai bună - să ne convingă că Ion Robotul chiar este un AI.
În acest peisaj mai degrabă dezolant, un sondaj ce pare aruncat la derută dată fiind sursa „exclusivității de presă” ne dă pe la nas o informație altfel credibilă: extremiștii de la AUR sunt mai votabili decât liberalii. Ce să facem noi cu această informație? Nu știm, deocamdată, și ne ferim să speculăm.
„Ursarii” apud Ovidiu, Duhurile rele ale săptămânii au fost cefereul și conducerea lui, pe de-o parte, pentru că au fost execrabili în a informa în chestiunea unui accident de tren ce putea avea urmări tragice, dar și niște inși care, de sub apărarea legitimației de presă, au linșat abject (pleonasm asumat, căci atât de jos a fost coborât nivelul!) o femeie, viceprimarul Brașovului, Flavia Boghiu. 
Mulțumim tuturor celor care ne-au urmărit live în ciuda condițiilor tehnice vitrege, sperăm să nu mai pățim așa necaz! 
Cu toate hopurile, mergem înainte, din moment ce, iată, cei care ne urmăriți sunteți cel puțin la fel de stoici ca noi.
Pe joia viitoare! ----------------------------------------------------------------------
Acest episod este produs și cu susținerea Fundatiei Friedrich Naumann pentru Libertate. Opiniile, constatările şi concluziile enunțate în această emisiune sunt ale autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate.
----------------------------------------------------------------------
Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum. Mulțumim!

Judecata de Acum, episodul 90

Titre
Judecata de Acum, episodul 90
Copyright
Sortie

flashback